Folosind oportunitatea oferită de programul Erasmus+, Acțiunea cheie 2, am initiat un proiect de parteneriat strategic pentru educatie, Robotics ON, ce oferă elevilor participanți oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile STEM si de a deveni lideri în domeniul științei și tehnologiei. Scopul proiectului este acela de a crește numărul de tineri programatori experimentați, în comunitățile celor patru școli partenere. În acest sens, două școli cu filieră teoretică din România și Lituania, două școli VET din Ungaria și Italia și două societăți din mediul privat din România, ne-am asumat responsabilitatea de a le oferi elevilor cadrul favorabil dezvoltării competențelor digitale și antreprenoriale de care au nevoie pentru a reuși în viață, după absolvire. În acest scop, până la sfârșitul proiectului, cei 84 de elevi din grupul țintă, membri ai unor grupuri educaționale non-formale- Robotics Clubs, vor fi implicați în activități de formare, consiliere, tutoriat, competiții în domeniul TIC / programare / robotică, beneficiind de autonomie sporită în ceea ce privește dezvoltarea personală și profesională. Activitățile de formare/dezvoltare a elevilor din Robotics Clubs vor fi structurate pe patru module: Communication, Coordination, Teamwork related to System Project Management; Critical thinking, creative problem solving; Computer programming; Robotics coding and driving. În fiecare școală, după fiecare stagiu de formare, elevii vor lucra împreună în cadrul cluburilor de robotică, fiind peer-counselors, creatori de resurse digitale, folosind în mod autonom realizările lor, identificând nevoi instituționale și soluții la acestea.
Sub îndrumarea profesorilor coordonatori, elevii vor identifica și distribui roluri și responsabilități, vor dezvolta și promova idei și proiecte pentru școala/ comunitatea lor și își vor crea propriul robot 🙂 pentru a rezolva o problemă identificată de ei înșiși.
Conferinta de lansare a proiectului a avut loc joi, 2 noiembrie, in cadrul Colegiului National Constantin Carabella, Targoviste.